Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de președintele Joe Biden. Convorbiri în Biroul Oval

0
25

Preşedintele Klaus Iohannis se află, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington. A fost primit, marți, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden.

ACTUALIZARE Klaus Iohannis, declarații după întâlnirea cu Joe Biden: „Am avut o întrevedere foarte bună cu președintele Biden. Vizita coincide și cu un moment aniversar pentru România, s-au împlinit 20 de ani de când a devenit stat membru al NATO. Anul acesta sărbătorim 75 de ani de la înființarea Alianței. Am discutat cu președintele Biden despre parteneritatul strategic dintre țările noastre, cum îl putem face mai puternic și cum îl putem aprofunda, astfel încât să răspundă provocărilor cu care ne confruntăm în acest context global extrem de complicat.

I-am mulțumit Președintelui Biden pentru contribuția substanțială a Statelor Unite la asigurarea securității României și a întregului Flanc Estic și, totodată, la recunoașterea rolului strategic al Mării Negre în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Prezența trupelor americane pe teritoriul țării noastre, într-un număr sporit, reprezintă un factor de siguranță și stabilitate, nu doar pentru România, ci pentru întreaga regiune.

 

Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de președintele Joe Biden. Convorbiri în Biroul Oval

 

Lasă un răspuns