Hari Bucur-Marcu : Poate nu ar strica un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că Rusia iese victorioasă

0
385

Poate nu ar strica un exercițiu de imaginație. Să ne imaginăm că Rusia iese victorioasă, din acest război neprovocat, nejustificat și ilegal, declanșat de ea asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022.

Cum ar fi ca președintele ucrainean Zelenskii să declare chiar astăzi că nu mai poate îndeplini voința națiunii sale de a nu își pierde identitatea și mai ales libertatea, sub bocancul de uniformă al fraților ei ruși și că a ajuns la capătul suportabilității morale, să își vadă concetățenii murind cu sutele pe zi și suferind cu milioanele în fiecare zi, pentru această identitate națională și această libertate. Așa că își dă demisia, nu înainte de a ordona trupelor ucrainene să depună armele și să îi lase pe ruși să facă ce vor în Ucraina.
Așa că Rusia iese victorioasă din războiul acesta. Și după aceea?

Sunt oare mai multe alternativele în care va curge istoria ocupării kremlineze a Kievului și a întregii Ucraine? Sau ar fi doar o singură alternativă?

Cea pe care o vedem deja în zonele ocupate de Federația Rusă în Ucraina, de mai bine de 100 de zile. Cea în care Rusia nu e în stare să asigure populației pe care a ocupat-o militar nici administrație publică, nici sănătate publică, nici educație publică, adică mai nimic din meniul de bunuri publice pentru care o persoană, o familie, o comunitate rurală sau de mic târg de provincie ar avea nevoie de o stăpânire, de un stat, deasupra sa.

În minus, ocupația rusească presupune chiar acum, când scriu eu astea, deportări în masă, arestări, impunerea elementelor de cultură rusă în școli, cu scopul declarat de a nega cultura ucraineană, presupune absența electricității, a internetului, a apei curente chiar. Ceea ce este ușor de presupus că s-ar întâmpla și în restul Ucrainei, din momentul în care va intra sub administrație militară moscovită.

Și mai în minus, cine în Ucraina va administra fiecare sat, fiecare oraș, fiecare centrală nucleară, fiecare siloz de grâne pentru export, sub ocupația Federației Ruse? Cine va administra porturile la Marea Neagră și Marea Azov? Cine va administra punctele de trecere a frontierei de stat a fostei pe atunci Ucraina și circulația mărfurilor în teritoriile ocupate? Chiar de a doua zi după ce Ucraina s-a predat.

Iar în zilele, lunile și chiar anii următori, cine se va ocupa de reconstrucția localităților și zonelor rase de pe fața pământului de urmașii Armatei Roșii, din Ucraina? Vă puteți imagina că Moscova cuceritoare și victorioasă va apela la comunitatea internațională pentru a solicita asistență umanitară și un plan de reconstrucție post-război?

Cine din Occident ar avea încredere în asigurările ocupantului rus că poate intra în Ucraina ocupată, ca să evalueze nevoile imediate de asistență și să propună soluții ocupantului?
Dacă însă vă puteți imagina un alt curs al istoriei, din momentul în care Ucraina se predă Moscovei, pentru a pune capăt distrugerilor și masacrului de pe teritoriul său, vă invit să mi-l destăinuiți și mie.

Altul decât cel în care Ucraina ocupată de Federația Rusă devine o bază de lansare pentru alte „operații militare speciale” în Republica Moldova și oriunde ar mai avea Kremlinul de „șters de pe fața pământului” populații neascultătoare (ghilimelele indică teza putinistă, exprimată la 9 mai 2022).

Hari Bucur-Marcu

Lasă un răspuns