Statele Unite impun noi sancțiuni împotriva mașinii de război rusești. 150 de persoane și entități sunt vizate de acestea

0
153

Statele Unite ale Americii au anunţat marţi un nou set de sancţiuni referitoare la ”maşina de război” rusească, în aceeaşi zi în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află la Washington pentru a pleda în favoarea aprobării unei asistenţe financiare considerate esenţială pentru Kiev, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Sancţiunile vizează 150 de persoane şi entităţi suspectate de aprovizionarea sau finanţarea industriei de apărare ruse în războiul din Ucraina şi consolidarea sancţiunilor contra Rusiei adoptate până acum după începerea invadării Ucraineni în februarie 2022.

”Kremlinul a transformat progresiv Rusia într-o economie de război, dar maşina de război a lui Putin nu poate supravieţui doar cu producţia naţională”, afirmă Janet Yellen (foto), secretarul american al Trezoreriei, citată într-un comunicat.

În acelaşi timp, Departamentul de Stat american a anunţat marţi sancţiuni contra unui număr de 100 de persoane şi entităţi, potrivit unui comunicat separat.

Statele Unite impun noi sancțiuni împotriva mașinii de război rusești. 150 de persoane și entități sunt vizate de acestea

 

 

Lasă un răspuns