Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (North American Aerospace Defense Command / NORAD) a dezvăluit că, în ultimele două zile, avioanele ruseşti au încălcat de două ori zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) din Alaska, relatează site-ul de ştiri Zero Hedge, citând un comunicat oficial.
NORAD-ul din Alaska “a detectat, urmărit şi identificat avioane de supraveghere ruseşti care au intrat şi au operat în interiorul” zonei din largul coastelor Alaskăi.
Deşi ADIZ nu este considerată, din punct de vedere tehnic, ca făcând parte din spaţiul aerian al SUA, este un spaţiu aerian în care SUA solicită identificarea şi monitorizarea aeronavelor în interesul securităţii naţionale. În plus, zona acţionează ca un tampon înainte ca avioanele să intre în spaţiul aerian naţional propriu-zis.
Cu privire la acest aspect, NORAD a precizat că avioanele ruseşti “nu au intrat în spaţiul aerian suveran american sau canadian”.
Este important de menţionat că, în cele şase luni de război din Ucraina, este prima dată când NORAD a înregistrat un asemenea incident care implică avioane de supraveghere ruseşti, ceea ce înseamnă că manevrele piloţilor ruşi au avut loc în contextul în care tensiunile dintre Washington şi Moscova sunt periculos de ridicate.
“Ultima dată când NORAD a anunţat o astfel de breşă a fost în octombrie 2021, când cinci avioane ruseşti au intrat în zonă”, a subliniat publicaţia The Hill.